Tradiții și obiceiuri

Haideți să deschidem o fereastră către tradiții și obiceiuri românești cu ajutorul textelor Adei Popa, Mihaela Gherghel, muzeografe la Muzeul ASTRA, și a volumului „Spirala Sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri”, de Narcisa Alexandra Știucă, apărut la Editura ASTRA Museum.

🌾În tradiţia populară, sărbătoarea verii este cunoscută şi sub numele de Sânzienele sau Drăgaica. La BunaVestire, cucul începe să cânte, iar la Sânziene se îneacă cu orz, răguşeşte şi nu mai poate cânta. Muţenia Sfântului Părinte Zaharia o regăsim cu uimire în acest cântec mut şi răguşit al cucului.
În noaptea de Sânziene🌒 se deschid cerurile, iar Sânzienele ies și joacă dansul ielelor în locurile ascunse sau retrase din păduri sau pe câmpii. Dimineaţa fetele se spală cu rouă de gânduri, de fapte, păcate, boli şi tristeţi, uscându-se cu🌿 iarbă, flori şi plante tămăduitoare şi de leac. Tinerele fete culeg flori de sânziene şi împletesc cununi şi coroniţe, pe care le aruncă pe acoperişul caselor, pentru îndeplinirea dorinţelor de cununie.
La răsărit, de Sânziene, soarele se spală pe faţă şi lumina curge asemenea unui izvor de raze luminoase. Bucurie tuturor!🌞

În tradiția românească, sărbătoarea Sfântului Ignat are mai mult un caracter domestic iar perpetuarea unor obiceiuri de alimentație tradițională i-a asigurat notorietatea. Sfântul Ignat este mai degrabă un sfânt al belșugului și un vestitor al sărbătorii celei mari a Nașterii Domnului. 

O legendă spune că Sfântul Ignat era făcător de minuni și că ori de câte ori înnopta în câte o casă, lăsa „câte ceva de ținut minte”. Așa s-a întâmplat într-un Ajun de Crăciun la casa unui sărman pe care l-a îndemnat să sape sub pat unde va găsi un porc bun de tăiat. Sfântul l-a învățat cum să-l pregătească și apoi să nu uite să dea și altora: de atunci, oamenii au învățat să taie porci de Crăciun.

În satul de altădată, fiecare familie tăia un porc înainte de Crăciun, aceasta era literă de lege. Obiceiul se păstrează și în zilele noastre în multe gospodării din mediul rural. La sfârșitul unui an în care se îngrijeau de animal ( nu doar în ajun, de unde vine și expresia: porcul nu se îngrașă în Ajun!), gospodarii preparau bucate menite să le asigure o masă îmbelşugată la sărbătoarea Naşterii Domnului, dar care să le şi ajungă cât mai mult timp din an, dorindu-se ca slănina (preparatul care se putea păstra cel mai mult timp) să fie suficientă până la tăierea următorului porc.

În 30 Noiembrie este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul şi ocrotitorul românilor. Mucenicia Sfântului Andrei este de neuitat, răstignit fiind cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. În Colindul Sfântului Apostol Andrei, este povestită propovăduirea creştinismului românilor din Dobrogea. În noaptea de Sfântul Andrei, rugăciunile sunt mai puternice, cele văzute cu cele nevăzute întâlnindu-se şi atingându-se. În tradiţia populară sunt cunoscute reţetele vindecătoare de duhuri rele: apa sfinţită – agheasma, busuiocul, candelele aprinse la icoane şi usturoiul la uşi şi ferestre.

     De Mărțișor vă oferim în dar imaginea unei icoane din colecţia muzeului cu o tematică mai rară, Maica Domnului alăptând Pruncul Iisus Hristos. 

     Icoana este una protectoare a întregii familii, în special a mamelor şi copiilor, care se dăruieşte la cununie şi se aşează în camera miresei, fiind aducătoare de bunăstare. Fineţea desenului precis şi rafinamentul caldului-luminos spun o poveste interesantă: în cultul Mariologic, Laptele Maicii Domnului este aidoma Sângelui Mântuitorului Iisus Hristos. Maica Domnului Alăptând se oglindeşte în iconografia Mântuitorului Iisus Hristos Euharistic, storcând ciorchinele de strugure din coasta Răstignirii în Potirul Sfintei Împărtăşanii. 

     Maica Domnului Împărăteasă este înveşmântată în maforion, cu mantie roşie vermillon și cu interiorul verde de pădure în lumina soarelui. Dragostea maternă se trăieşte în cuibul cald al veşmântului, care învăluie, dezvăluie şi ocroteşte.

     Este o icoană dăruită, cu delicateţea unui mărţişor, pe care-l purtăm prins de inimă. Să aveți un început de primăvară verde, cu lumină înflorită şi alb-roşu împletit!

 

În 2 Februarie, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului, dulce armonie de lumină de miere, între iarnă şi primăvară, între Naşterea şi Învierea Sa. În tradiția populară, Întâmpinarea Domnului se mai numește și Stretenie, sau ziua ursului, fiind pragul când vremea rece se contopeşte cu timpul cel cald.

Se spune că dacă este soare şi ursul iese din bârlog, zărindu-și umbra, se sperie și se retrage și iarna se prelungește cu încă 40 de zile, dar dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-și poate zări umbra și rămâne afară, semn că se apropie primăvara. Bătrânii stabileau timpul potrivit semănăturilor de primăvară.

 De Bobotează, preoții, îmbrăcați în odăjdiile cele mai alese, pornesc urmați de întreaga adunare să binecuvânteze apele curgătoare, în care cufundă crucea. 
     Credința că diavolii și alte duhuri rele își au sălașul în ape, și că „la Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toți dracii ies din ape și rătăcesc pe câmp”, căci toate, „atât curgătoare cât și stătătoare”, rămân sfințite după unii două săptămâni, după alții șase, explică zgomotele asurzitoare 🫨ce trebuie făcute, pentru a înspăimânta și alunga cu desăvârșire aceste spirite.
     Tot acum se închid cerurile și spiritele rătăcitoare, mai ales cele rele, revin în lumea lor, alungate de curățirea văzduhului și a apelor. „Atunci toate necurățeniile, toate boalele, toate fiarele câte sunt stricăcioase omului – lupi, strigoi – se împrăștie, fug fiecare la locașurile lor prin pădure”.
     ✨„Apa de la Bobotează” este unul dintre antidoturile magice și curative căruia oamenii îi atribuie nenumărate calități redutabile. Despre agheazmă se spune că nici măcar nu se tulbură și nu-și pierde puterile niciodată, „și afară de aceasta e lecuitoare și tămăduitoare de orișice boală”.

  Ca și alte sărbători înzestrate cu forță sacră, Anul Nou este un timp al previziunilor și al încercării oamenilor de a face viitorul favorabil. Bătrânii alcătuiesc acum 📅calendarul de ceapă🧅, urmărind în fiecare foaie presată cu sare cât de abundente vor fi precipitațiile în cursul celor douăsprezece luni. În funcție de previziuni, ei își sfătuiesc fiii când să înceapă aratul și semănatul, dar și celelalte munci ale câmpului.
     Semnele meteorologice ale începutului de an sunt atent urmărite, iar descifrarea lor se bazează pe conexiuni și similitudini generate de gândirea magică: „Dacă e luna plină🌕 în seara Sfântului Vasile, anul va fi 🌽mănos” sau „Dacă spre Anul Nou nu bate vânt, 💨se face grâul”.
     Noaptea Anului Nou sau noaptea de Sân-Văsâi era o sărbătoare a tinerilor ce căutau răspunsuri la întrebări privind viitorul, ursita, împlinirea prin căsătorie. Timpul care oscilează între două etape este propice „făcutului pe ursită” (îmbunării și influențării sorții), dar și „desfăcutului” (alungării și anihilării farmecelor care întârzie împlinirea ei). Multe din vrăjile complicate care se fac se aseamănă cu cele din alte sărbători, cu deosebirea că, în această noapte, patronul viselor erotice și al farmecelor juvenile este Sfântul Vasile.