
Prima şcoală românească
5,0
Bazat pe 4 recenzii
Despre
Sub protecţia Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a infiinţat în sec. XIV prima şcoală de pe teritoriul României, menţionată în 1399 de către Papa Bonifaciu care vorbea „despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului“. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-a scris prima gramatică românească iar Diaconul Coresi a tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană).
Muzeul Primei Şcoli Româneşti cuprinde mai multe săli şi expoziţii tematice foarte interesante şi puteţi vedea aici cărţi şi documente vechi, de o valoare inestimabilă pentru poporul român:
- Sala „Cartea și Cărturarii brașoveni” aduce un omagiu celor care au contribuit la formarea culturii române așa cum o știm astăzi prin muzică, artă, literatură, dar și prin începuturile lor de traducere și copierere ale operelor valoroase.
- În sala „Cartea, factor de unitate naţională" vei vedea scrieri precum: „Biblia de la Bucureşti" (1688), „Cazania lui Varlaam" (1643), „Îndreptarea legii" de la Târgovişte (1652), dar și peste 80 de hrisoave domnești (unele dintre ele cu foiță de aur).
- "Sala cu vatră" te va purta în vremea medievală pe care o reprezintă prin icoanele și decorul sătesc, autentic.
Pentru că nu există personal permanent îţi recomandăm să suni înainte de ajunge la Muzeu şi să te asiguri că poate fi vizitat.
- Ultima actualizare:
- 06/10/2021