Zbor Brasov

5,0
Bazat pe 4 recenzii
Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Urmărește
Distribuie
Aerodromul Ghimbav, Romania

0741985470

Deschis
Luni - Duminică
11:00 - 20:00

Despre

Mulţi oameni au trăit experienţa unui zbor de linie, dar puţini se pot lăuda că au zburat cu un avion mono-motor, alături de pilot. Despre ocazia să ţină în mâini manşa unui avion, are rost să mai vorbim?!
Da, are rost - dacă ai ajuns la Braşov, sau dacă ţi-ai propus să ajungi - poţi face un zbor de agrement care va fi cu siguranţă memorabil, la un preţ accesibil! 🙂
Sună la numărul din această pagină şi programează-ţi un zbor în regim cost-share deasupra Braşovului sau chiar un survol al întregii zone!

Decolarea se face de pe Aerodromul Ghimbav iar zborurile se fac la 600-2500m înălţime.
Firma deţine două avioane,
- unul potrivit pentru zboruri cu un pasager - costuri: 350 lei/30 minute sau 450 lei/40 minute - traseu propus: Ghimbav-Cetatea Râşnov-survol Braşov-Ghimbav sau chair până la Bran
unul care poate zbura cu până la trei pasageri (2 adulţi + 1 copil), cu care se pot face trasee mai lungi, de exemplu, Ghimbav-Zărneşti-Piatra Craiului-Castelul Bran-Munţii Bucegi (cu trecere pe lângă Crucea Eroilor)-Muntele Postăvarul (Poiana Braşov)- Ghimbav (40 minute/ 650 lei) şi Ghimbav-munţii din Secuime-lacul Sfânta Ana-Ghimbav (60 minute/950 lei)
Însă se pot face zboruri oriunde şi când vrei (în limita condiţiilor meteo), dar numai pe timpul zilei. 

Pentru un supliment de taxă (+100 lei), poţi avea ocazia să faci şi un minicurs de pilotaj în cadrul căruia vei beneficia de o pregătire teroretică şi vei putea pilota chiar tu avionul, sub supravegherea instructorului!!! 
Facilităţi:
Parcare pentru clienţi
Tip:
Activităţi sportive & recreative
Pe scurt:
Trăieşte o experienţă de neuitat la înălţime!
Ultima actualizare:
30/03/2022 (listat la 05/03/20)

Recenzii

Mai multe

Crafted on Eventya
Asistent AI Unde Mergem
Salut! Sunt asistentul AI Unde Mergem. Cu ce te pot ajuta?
Conținutul generat de AI poate fi inexact. ·