Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida

Cum ajungem

Tur virtual

Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida, a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea și este înscris din anul 2010 pe lista monumentelor istorice din România, fiind parte din patrimonul Consiliului Județean Cluj. Localitatea Răscruci a fost proprietatea familiei Bánffy, fiind o parte a domeniului de la Bonţida. Castelul a fost construit în stil neoclasic eclectic, fiind înconjurat de un parc cu o vastă întindere. 

Domeniul de la Răscruci a ajuns în proprietatea familiei Bánffy în 1405, ca parte a moşiei din Bonţida. Nu se ştie cu exactitate când a fost construit conacul familiei din Răscruci, dar se presupune că a existat deja în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în el au locuit baronul György Bánffy (1739–1805), comite de Dăbâca şi Crasna, şi soţia sa, Zsuzsanna Wesselényi (1743–1800). În timpul mandatului comitelui Bánffy, între 1792 şi 1805, întrunirile şi arhivele comitatului Dăbâca au fost ţinute în sala de la etajul „casei sale fastuoase”. Pe harta primei ridicări topografice militare (1769–1773) se vede o singură clădire pe partea dreaptă a drumului, această clădire în forma literei “T” putând fi antecedentul castelului de azi. Pe baza documentelor de la începutul secolului al XIX-lea putem afirma că acest conac a fost o clădire cu subsol, peste partea sa centrală la nivelul etajului aflându-se o sală mare (palatul mare de sus), în timp ce încăperile superioare nu erau încă finalizate.

După moartea baronului György Bánffy în 1805, castelul a revenit fiului său, baronul György Bánffy (1772–1832), comite de Zărand. În anii 1810 şi 1812 contele Ferenc Bánffy (m. 1813) a luat în arendă toată moşia din Răscruci a baronului, împreună cu conacul. Totuşi, conacul a rămas în proprietatea lui György Bánffy probabil până la moartea sa din 1832. În această clădire s-a născut în 1818 fiul său, Albert. Conacul din Răscruci a intrat în posesiunea baronului Albert Bánffy (1818–1886) numai în anii 1850, înainte de aceasta contele Dénes Bánffy (1776–1854) fiind proprietarul clădirii.

Albumul „Erdély képekben” (Transilvania în imagini) din 1842 prezintă castelul din Răscruci prin gravura lui Carol Pop de Szathmári ca un castel medieval englez, construit de către contele Dénes Bánffy. Din cauza acestei reprezentări s-a răspândit ideea eronată, conform căreia una dintre importantele etape de construcţii ale castelului ar fi construcţia neogotică făcută de conte între anii 1820 şi 1840. Documentele scrise însă nu fac referiri la o astfel de fază de construcţie. Istoricul de artă Lajos Kelemen a subliniat încă în 1926, că gravura lui Szathmári redă de fapt clădirea grajdului cu „contraforturi şi turnuri”, dar greşeala a fost preluată şi după această precizare de către istorici. Contele Dénes Bánffy nu a construit un castel neogotic la Răscruci, dar în timpul posesiei sale, herghelia din Bonţida a fost ţinută la Răscruci (chiar şi în 1859), deci, putem accepta că el a fost cel care a construit grajdul asemănător unui castel medieval, cel mai probabil în anii 1830.

Castelul a fost deteriorat în evenimentele de la 1848–1849 şi a necesitat reconstrucţii îndelungate în anii 1850, lucrări ce au fost comandate de noul proprietar, baronul Albert Bánffy. Baronul a continuat aceste lucrări şi în 1870, cu ajutorul inginerului Márton Kerekes. Fiul baronului Albert şi a lui Ágnes Esterházy, baronul Ádám Bánffy (1847–1887) s-a însurat cu Mária Wesselényi şi s-au instalat în conacul din Răscruci. Baronul Ádám Bánffy a efectuat cele mai importante modificări ale clădirii, rezultatul acestora fiind etajarea clădirii şi construcţia faţadelor eclectice, care definesc aspectul de azi al castelului. Înfăţişarea înainte de transformare a faţadei dinspre parc apare într-un tablou publicat de Lajos Kelemen, pe care se vede o clădire fără etaj, cu acoperiş de tip mansardă, în partea centrală având o sală mare pe nivelul etajului.

Clădirea actuală este alcătuită din două corpuri, plus alte anexe. Pavilionul este alcătuit din subsol, parter, etaj și șarpante înalte. Accesul în  castelul construit de contele Dionisie Banffy, se face prin două scări dispuse în partea sudică, care conduc pe o terasă susţinută de opt coloane dorice. În urma evenimentelor de la Revoluția din 1848, proprietatea este avariată, Adám Bánffy un pasionat al artei, fiind cel ce o reface, ocupându-se şi de amenajările interioare. Castelul a fost preluat în 1887 de către fiul lui Ádám Bánffy, Albert Bánffy, care la începutul secolului al XX-lea, au extins parcul castelului și au adăugat câteva camere de mansardă și colonada de la fațadă din partea străzii.

Baronul Ádám Bánffy (1847–1887) a fost o figură aparte a aristocraţiei transilvănene. În loc să își construiască o carieră politică sau diplomatică, el a trăit pentru înclinaţiile sale artistice şi a creat unul dintre cele mai frumoase interioare de castele transilvănene din epocă. Tânărul baron a efectuat studiile la Colegiul Reformat din Cluj, apoi în Berlin, iar în 1867 a  participat la o călătorie de studiu în Germania şi Franţa. În 1873, la Karlsbad a făcut cunoştinţă cu câţiva meşteri tâmplari din Breinz (regiune elveţiană renumită pentru atelierele sale de tâmplărie), şi timp de două luni a luat lecţii de la ei. Întorcându-se la Răscruci, în jurul anului 1875, baronul a amenajat un atelier în sala mare de la etajul castelului. El a lucrat în acest atelier mai mult de zece ani, realizând o serie de lucrări precum tavanul casetat al sălii de mese, lambriuri, piese de mobilier, elementele de tâmplărie din holul central.

Probabil la influenţa meşterilor din Breinz, baronul a recurs la formele renaşterii germane („stil german vechi”). În efectuarea tâmplăriilor artistice el a fost ajutat de tâmplarul de origine germană Leopold Kaffer, şi de Ioan Câmpean (Kimpián Juon), unul dintre angajaţii hergheliei din Dragu. În acelaşi timp, baronul Bánffy a fost un olar şi pictor de porţelan talentat, în atelierul său din castel, modelând numeroase obiecte decorative din ceramică, dar şi două sobe de teracotă prevăzute cu o bogată decoraţie plastică. El a lucrat împreună cu olarul István Lakatos din Deja, o localitate renumită pentru olăritul său tradiţional. 

Transformările castelului au demarat în 1875, când baronul Ádám Bánffy a început realizarea tavanului casetat din lemn al sălii de mese (finalizat numai în anul 1880). Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate blazoanele vechilor proprietari, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei. Deasupra unei uși este sculptată inscripția latină "Salus intratibus pax exeuntibus" („Sănătate celor care intră, pace celor care ies”). Între timp, el a confecţionat lambriurile de lemn şi parchetul sălii, mobilierul neorenascentist şi, în iarna din 1878–1879, soba de teracotă cu smalţ verde. Se pare că aceasta ar fi fost realizată după modelul aflat în salonul împăratului Franz Josef. Pe cele trei laturi din partea superioară ale sobei sunt sculptate scene care zugrăvesc alegerea căpeteniei Arpad, întemeierea Ungariei și adunarea de la Ópusztaszer. Cele trei scene în relief de deasupra brâului imortalizează pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács, de către maghiari. Aceasta a fost expusă  la Expoziția de la Paris din 1900.

Într-o etapă următoare, între anii 1885–1886 au fost construite sălile de la etaj, fastuosul hol central care cuprinde scările cu balustrada din lemn masiv și luminatorul holului, cu vitralii. 

Pe parcursul lucrărilor de reamenajare ale baronului Ádám Bánffy au fost înlocuite lambriurile şi elementele de tâmplărie din sălile castelului. Tot acum a fost finalizat aspectul faţadei dinspre parc. Reamenajarea interioară şi exterioară a castelului a durat probabil până în anul 1887. Un arhitect clujean, Lajos Horváth a fost angajat în aceste construcţii. Dintr-un document contemporan reiese că, cea mai mare parte a sumei pentru construcţie, adică suma de 34.227 de forinţi a fost consumată de lucrările de tâmplărie, faţă de lucrările de zidărie, care au costat numai 28.711 de forinţi.

Printr-un amplu proces de restaurare, care a avut loc în perioada 2021 – 2023,  castelului i s-a redat strălucirea de altădată. Lucrările au vizat atât zidurile interioare şi exterioare ale castelului, compartimentările, finisajele, cât şi componentele artistice, precum tâmplăriile, ornamentica, finisajele din lemn şi lemn pictat, mobilierul, şemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripţiile etc. De asemenea, s-a realizat și restaurarea parcului castelului, o componentă importantă fiind reprezentată de reamenajarea lacului din incintă. Astfel, a fost construit un ponton din lemn, au fost refăcute porumbarul din mijlocul lacului şi fântâna arteziană. Totodată, au fost realizate lucrări de amenajare peisagistică şi de plantare de arbori, transformând parcul într-un spațiu plin de frumusețe și istorie. În prezent, după restaurarea recentă, etajul castelului cuprinde o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncţională pentru activităţi culturale și o sală de curs de mici dimensiuni, iar din balconul castelului se poate vedea întreg domeniul Banffy. Jos, la subsol, spațiul generos al vechii crame a fost excelent refăcut. Aici se află un tunel care avea două ieșiri în afara proprietății, probabil pentru ca familia nobiliară să se retragă în caz de urgență.

În 1948, statul a naționalizat acest castel, urmând ca din anul 1967 până în anul 2007 aici să funcționeze o școală specială aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.

În prezent edificiul a fost transformat într-un punct de referință cultural reprezentativ pentru Transilvania, putând găzdui, de asemenea și evenimente cultural-artistice.