.jpg?account_id=muzeul-astra)
Interiorul unei case din Delta Dunării
—
Nicio recenzie încă
Muzeul Astra Sibiu, Romania
Despre
Casele tradiționale din Delta Dunării te întâmpină cu o atmosferă simplă, dar plină de căldură. În casa de morar ucrainean din Letea aflată în Muzeul în aer liber, pășești într-o cameră mică, văruită în alb, cu pereți făcuți din stuf și lut, perfect izolată pentru frigul iernii și căldura verii. Ușile și ferestrele sunt vopsite în albastru, decorate cu motive florale și geometrice, sculptate manual de un meșter iscusit.
La loc de cinste se află „colțul icoanelor", un mic altar cu icoane pictate pe lemn, așezate pe rafturi simple. Lângă acesta, vei observa cuptorul tradițional din lut, numit lijancă, cu un dublu rol: încălzește camera și oferă un loc călduros pentru somn. În mod tradițional, lijanca era rezervată copiilor sau bătrânilor, care dormeau acolo pe rogojini groase, din papură.
Pe pereți, sunt agățate păretare cusute manual, pline de mesaje care vorbesc despre dragoste, pace și tradiții. Acestea sunt lucrate cu migală de gospodina casei în culori vii și fiecare cusătură spune o poveste despre familie sau a comunitate.
Lângă cuptorul de pâine stă harmoșca, o mică armonică ce acompaniază cântecele tradiționale, nelipsită la sărbători și întâlniri comunitare. În toată casa, fiecare obiect – de la vasele de lut până la cutiile decorative pentru bijuterii – reflectă o istorie bogată și o viață simplă, dar plină de sens.
Ghid audio
Ghid Audio
Interior .mp3