Pavilionul teascurilor

În vremuri nu foarte îndepărtate, mustul și uleiul se obțineau cu răbdare și multă iscusință, iar toamna începea cu adevărat când teascurile prindeau viață în curțile oamenilor.

Cele mai simple modele funcționau cu două șuruburi fixe și piulițe masive care se deplasau pe acestea. Prin rotirea piulițelor, grinda orizontală era coborâtă treptat peste coșul cu struguri, presându-i. Teascuri de acest fel au ajuns în muzeu din satele Corni-Huși, Câhnești și Ardeanca, din județul Vaslui.

Altele, mai evoluate, foloseau un singur șurub așezat în centru, care presa uniform materia primă. Astăzi putem vedea asemenea instalații venite de pe meleagurile Saschizului și Saroșului, din județul Mureș.

Cele mai impresionante sunt însă teascurile cu „crăcană”, de mari dimensiuni, prevăzute cu un șurub din lemn de esență tare, de păr, acționat de două sau trei persoane cu o pârghie lungă. Grinda masivă pe care o puneau în mișcare era adesea semnată de meșteri și indica vechimea instalației. Din Băgaciu și Seleuș (județul Mureș) ne-au rămas teascuri datate 1735 și 1796, iar din Căpâlnaș (județul Arad), un vechi teasc pentru ulei.