.jpeg?account_id=muzeul-astra)
Proiect nou al Muzeului ASTRA: cum poate deveni profitabil meșteșugul tradițional
Echipa Muzeul ASTRA lucrează la un proiect european care își propune să sprijine meșteșugarii români să își transforme meseria într-o activitate sustenabilă. Inițiativa se concentrează pe comunitatea din Sibiu care realizează celebra ie din Mărginimea Sibiului.
În această săptămână, reprezentanții muzeului s-au întâlnit la Florența cu specialiști italieni din domeniul artizanatului pentru a analiza modele de succes din regiunea Toscana. Scopul este identificarea unor soluții prin care meșteșugarii să își poată valorifica mai bine munca și să își transmită cunoștințele către generațiile viitoare.
„România mai are încă, spre deosebire de alte state europene, o resursă extraordinar de importantă: resursa umană, meșteșugarii adevărați! Noi trebuie să-i convingem pe oamenii pricepuți să-și continue meșteșugul, dar și să-i încurajăm că pot trăi din meseriile lor”, a declarat Ciprian Ștefan, manager Muzeul ASTRA.
Un rol important îl are Centrul de Activități și Resurse Regionale de Arte, inaugurat anul trecut, unde meșteșugarii pot obține certificări și pot învăța atât tehnici tradiționale, cât și metode de promovare și dezvoltare a propriilor afaceri.
Proiectul include ateliere practice și consultări cu artizanii din Sibiu, precum și exemple de bune practici din Europa pentru dezvoltarea unor modele de afaceri în domeniul patrimoniului cultural.
Proiectul „Sprijinirea meșteșugarilor în dezvoltarea de noi abilități și competențe în contextul implementării Regulamentului (UE) 2023/2411 privind Indicațiile Geografice (IG)” este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus+.
Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.